Cu două etape înainte de finiș, calculele în grupa A sunt extrem de complicate. Practic, fiecare din cele patru echipe are șanse să meargă mai departe în Ligă sau în Cupa UEFA, dar și să fie eliminată din Europa.
Pentru CFR Cluj, aflată, după patru runde, pe ultimul loc al grupei, cu numai 4 puncte, socotelile încep practic cu o victorie azi împotriva Romei. Un succes cu Roma este necesar, dar nu și suficient pentru accesul în primăvara europeană. Cele trei puncte devin și suficiente și CFR va merge fără emoții la Londra dacă și Chelsea câștigă azi la Bordeaux. În acest caz, campioana României are asigurat locul 3 în grupă, indiferent de ce va obține pe Stamford Bridge. Apoi, în cazul unui succes la Londra, CFR ar câștiga grupa și ar juca în optimile Ligii, acolo unde poate ajunge și cu o remiză la Londra dacă partida Roma – Bordeaux se încheie egal. Lucrurile se complică chiar și în cazul unei victorii azi cu Roma dacă Chelsea nu învinge în Franța. În această situație, e posibil ca nici măcar o remiză la Londra, cu care CFR ar aduna 8 puncte, să nu fie suficientă pentru ca vișiniii să prindă locul 3 în grupă. Altfel, teoretic, într-o anumită conjunctură, chiar și în cazul unui eșec sau al unei remize în fața lui Totti et co campionii ar putea păstra șanse de calificare în Cupa UEFA, numai că atunci ar fi obligați să bată la Londra și să aștepte ca partida Bordeaux – Chelsea să nu se încheie la egalitate. Eliminați cu 6 puncte!
Ce este cert e că echipei lui Trombetta nu-i ajung doar două remize cu Roma și Chelsea pentru a ocupa locul 3, chiar dacă Bordeaux ar fi învinsă în ambele jocuri pe care le mai are de disputat. Francezii au avantajul rezultatelor directe și i-ar devansa în clasament pe clujeni grație acestui criteriu. De asemenea, e sigur că dacă va câștiga și cu Roma, și cu Chelsea, CFR are asigurat un loc în optimile Ligii Campionilor. "Ca să ne îndeplinim obiectivul, trebuie să batem pe AS Roma" – Eugen Trică, mijlocaș CFR Cluj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER